Recrutări

La fiecare început de an școlar, Interact Sfântul Sava își mărește echipa. 

Etapele procesului de recrutare sunt următoarele:

 

1. Completezi formularul online.

2. Dacă treci de etapa precedentă, te prezinți la interviu, după finalizarea orelor. 

(te programăm ținând cont de disponibilitatea ta).

3. Devii recrut și organizezi propriul proiect caritabil.


4. Devii membru în baza votului clubului.


Intrarea în sala de așteptare pentru interviuri este doar primul pas în aventura unui interactian. Este un loc plin de diversitate, pe care fiecare dintre noi l-a perceput, la momentul respectiv, în mod diferit. Eu, cel puțin, mă număram printre cei care încercau să socializeze cu oamenii din jurul lor, potențialii viitori colegi, în timp ce se uitau constant la ceas, ca să vadă cât mai e până "le vine rândul".

Totuși, toate emoțiile și scenariile false despre probele la care vei fi supus îți sunt spulberate în momentul în care îți este strigat numele, iar un membru al clubului te conduce în sala de intervievare. Pentru mine, acela a fost momentul în care am realizat că elevii din Interact sunt mai apropiați de mine, pe atunci un outsider, decât credeam eu și că mă vor trata cu prietenie și căldură. Chiar mai mult, poate unii dintre ei erau la fel de speriați ca mine, pentru că erau nevoiți să vorbească cu treizeci de persoane necunoscute într-o singură zi, iar eu doar cu cinci.

Secretul pentru cele 10-15 minute de întrebări este să fii deschis și sincer. Deși fiecare persoană are experiența lui specifică, sunt sigură că ne-am dorit cu toții să părem cât mai interesanți și să ne facem remarcați în fața intervievatorilor, iar întrebările la care va trebui să răspunzi (precum "Dacă ai fi invizibil timp de o zi, ce ai vrea să faci în ziua aceea?" sau "Cum i-ai explica cuiva ce înseamnă iubirea, fără să folosești verbul <<a iubi>>") sunt puse astfel încât comisia să-și facă o părere despre caracterul tău. Astfel, oricât de introvertit te-ai considera, poți ajunge, cum am făcut eu, de la "Cum ai ascunde un cadavru?" la a vorbi despre jurnale polițiste și "How to get away with murder".

Mi-am dat seama, la finalul interviului, că nu contează dacă îți pregătești răspunsurile de acasă sau dacă îți exersezi zâmbetul în oglindă, pentru că totul depinde de felul în care rezonezi pe loc, în mod spontan, cu membrii, iar dacă ai un comportament natural, dai răspunsuri punctuale și ai o bună comunicare nonverbală, sunt foarte multe sanșe să te faci plăcut de comisie.

Aceste câteva întâmplări, care au avut loc în mai puțin de o ora, mi-au schimbat radical experiența de boboc, umplând-o de prietenie și muncă în echipă, sentimente pe care sper că și noii recruți le vor experimenta.


Te așteptăm cu drag.!!

Interact Sf. Sava - Curtea Veche
since 2006
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți